Restaurant "Bon"... c’est très bon!

Over 200 reclaimed doors, windows and blinds were used as wall paneling. Carefully placed light sources add to the theatrical yet cozy atmosphere. Part of the doors were used as fence to the building sites hence the graffiti and the extreme wear on some of them. We left most of the doors as we found them while only the shades of a few were altered to meet the discreet three tones color scheme of the design (white, blue, red).

Central Bucharest, and Romania in general, goes these days through a craze of demolishing old buildings, unfortunately. Our approach is an attempt to keep some memories of the disappearing past. with arch. Vlad Vieru

Într-o duminică după-amiază, prima în care soarele se avânta îmbietor prin ferestre, am ajuns la restaurantul Bon. Doar îi dădusem târcoale o vreme: îi “răsfoisem” pozele de pe pagina de facebook încă de la lansare, iar în plimbările prin agitatul Centru Vechi ne miram cum în peisajul pestriț de pe Smârdan, la numărul 33, se ridica discret o fațadă cu uși bleu și o lumină de living provensal înăuntru.
Nu am intrat din prima, am așteptat și am revenit când puteam împărți vinul și atmosfera cu mai mulți prieteni. Bon este genul de loc în care te simți învăluit într-o senzație de frumusețe și bine. Știm că sunt multe locuri frumoase, însă nu toate îți pot imprima sentimentul că, dintr-o dată, ai trecut pragul într-un spațiu în care aerul se mișcă altfel în jurul pieselor, în care simți o vibrație.

Restaurantul poartă semnătura arhitectului Corvin Cristian și a arh. Vlad Vieru. Întotdeauna am spus că e arhitectul care știe cel mai bine să construiască un scenariu de a cărui atmosferă te îmbibi discret și în același timp până în cele mai mici detalii. Așa e și la Bon.

Tot la etaj, se află și oranjeria. Am zâmbit plăcut surpinși să vedem integrată și această “funcțiune” a domeniilor franțuzești: castelele aveau în apropiere o seră pentru plantele exotice, așa cum avea și Chateau de Varennes, despre care v-am povestit aici.

Cu siguranță ne-am uitat mult și lung la ușile și obloanele vechi care se aliniau pe pereți. Am aflat că au fost folosite peste 200 de uși, multe recuperate de la clădiri abandonate, de aici și uzura lor – acea patină “căutată” care dă șarmant în lumina caldă, difuză. Multe dintre uși au fost revopsite pentru a se integra decorului, a cărui schemă de culoare e alb, albastru, roșu.



Într-o duminică după-amiază, prima în care soarele se avânta îmbietor prin ferestre, am ajuns la restaurantul Bon. Doar îi dădusem târcoale o vreme: îi “răsfoisem” pozele de pe pagina de facebook încă de la lansare, iar în plimbările prin agitatul Centru Vechi ne miram cum în peisajul pestriț de pe Smârdan, la numărul 33, se ridica discret o fațadă cu uși bleu și o lumină de living provensal înăuntru.

Restaurantul Bon Designist 2 La Restaurantul Bon... cest très bon! Restaurantul Bon Designist 10 La Restaurantul Bon... cest très bon!La etaj, ne-a uimit înălțimea spațiului, mai rar descoperită în Centrul Vechi.

Nu am intrat din prima, am așteptat și am revenit când puteam împărți vinul și atmosfera cu mai mulți prieteni. Bon este genul de loc în care te simți învăluit într-o senzație de frumusețe și bine. Știm că sunt multe locuri frumoase, însă nu toate îți pot imprima sentimentul că, dintr-o dată, ai trecut pragul într-un spațiu în care aerul se mișcă altfel în jurul pieselor, în care simți o vibrație.

Restaurantul poartă semnătura arhitectului Corvin Cristian și a arh. Vlad Vieru. Întotdeauna am spus că e arhitectul care știe cel mai bine să construiască un scenariu de a cărui atmosferă te îmbibi discret și în același timp până în cele mai mici detalii. Așa e și la Bon.

Restaurantul Bon Designist 3 La Restaurantul Bon... cest très bon!Tot la etaj, se află și oranjeria. Am zâmbit plăcut surpinși să vedem integrată și această “funcțiune” a domeniilor franțuzești: castelele aveau în apropiere o seră pentru plantele exotice, așa cum avea și Chateau de Varennes, despre care v-am povestit aici.

Cu siguranță ne-am uitat mult și lung la ușile și obloanele vechi care se aliniau pe pereți. Am aflat că au fost folosite peste 200 de uși, multe recuperate de la clădiri abandonate, de aici și uzura lor – acea patină “căutată” care dă șarmant în lumina caldă, difuză. Multe dintre uși au fost revopsite pentru a se integra decorului, a cărui schemă de culoare e alb, albastru, roșu.

Ne-a fascinat mixul, extrem de fin regizat, de nou și vechi: dale de gresie retro la confluența cu parchetul vechi; ușile antique și dușumeaua albă; scaunele din secolul XIX până la contemporanele Tolix-uri și scaune Tom Dixon, la bar. Toate puse scenografic în lumină.
Un singur lucru am vrea să se schimbe la Bon: ne-am dori să poți merge în saloanele de sus chiar și când nu vrei decât să bei un cappuccino în lumina atât de plăcută dinăuntru, completată de soarele care transformă vederea spre străduța cu Teatru de Comedie într-un colț de Mic Paris.